In gânduri scrise

Atât de puțini oameni căror le-aș putea spune două cuvinte

Mi-am luat să citesc o carte, e unicul lucru care mă liniștește și mă duce mai departe de prezent. Prezentul mă neliniștește, sunt confuză și nu mai știu ce-mi doresc de la acest prezent în care sunt dezamăgită la orice colț de stradă. Privesc pe geam din camera mea mică și mă gândesc la ziua de azi, cum am petrecut-o și ce am înțeles din ea, iar cu fiecare clipă realizez că orice se întâmplă are un sens oarecare și trebuie să i-au o lecție din orice lucru ce mi s-a întâmplat.
Mă culc în pat și încep să-mi strâng gândurile, încerc să le adun într-un ghem amestecat de amintiri ce nu sunt înțelese nici de mine, dar trebuie să văd fiecare fir de gând să-l depăn până găsesc răspuns la fiecare gând ce mă frământă. Trecutul meu îmi dă putere să sper și să fac orice pentru ca viitorul să fie mai bun și mai frumos, probabil că fiecare își spune asta după fiecare relație de eșec. Am rămas cu sufletul gol, probabil din cauza faptului că am fost mințită ca pe un copil mic ce-i promiți bomboane. Nu eram foarte naivă, însă m-a durut faptul că oamenii nu-și respectă promisiunile. Vorbesc cu voce tare și în mii de cuvinte despre dragoste atâta timp cât eu am vorbit mai puțin, dar am fost mai fidelă.

Nu mai știu dacă se numea aceea dragoste, pentru că nu era nici pe aproape de preferințele mele, dar iată că a fost unul din băieții căror am spus cuvântul te iubesc. Prea naivă pentru a putea reflecata și înțelege adevăratul sens al acestui cuvând în care acum pot vedea atâta sens, dar și atât de puțini oameni căror le-aș putea spune aceste două cuvinte.

Related Articles

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea