In dantela sufletului dragoste fericire lan de grâu sentimente

Doar șoapte ce-mi trezesc fiori

Un lan de grâu se întinde în fața noastră, am mers prin el, am tras aer în piept și răsuflând am simțit o libertate și o dorință nebună de singurătate. Când spun singurătate, nu mă refer la faptul să fiu singurică, ci la faptul ca să fim în doi, doar noi singuri. Sunt prea sătulă de lume și de părerile lor.
Vreau să mă cuprinzi aici, în acest lan de grâu să  simt fiorul acestei iubiri de care nimeni nu știe.

Vreau să-mi șoptești cât de mult mă iubești și cât de mult aștepți aceste momente în care să stai să-mi privești ochii. Doar știu că vrei asta, doar știu că arzi de nerăbdare să mă ții lângă tine și să simți cum îmi bate inima.
Mă privești de parcă aș fi o comoară pe care nu dorești să o schimbi pentru nimic în lume, atât de valoroasă că faci orice doar pentru a o avea alături.
Mi-ai spus, aici în lan de grâu, că sunt unica ce-ți provoacă zâmbet și bucurie, iar cu asta mi-ai trezit în mine o dulce armonie pe care nu  o pot uita și de care nu ma pot lăsa. Mi-ai aadus în ochii mei o lumină, care până acum era invizibilă,dar tu m-ai ajutat să o transform în luciu plin de fericire.  Mi se pare că nu mai merg cu picioarele pe pământ, ci zbor continuu prin vise, alerg prin ele și văd doar un viitor  ținându-te de mână.
Îți simt atingerea și mă trezesc din vise, și realizez că nu există vis mai frumos decât realitatea pe care o trăiesc aici. Lângă tine încep să visez mai mult, iar pe cât visez mai mult cu atât îți înțeleg gândurile și suflarea fină ce-mi gâdilă urechea. Ești aici lângă mine și așa îmi doresc să fie mereu,  aș vrea mereu să-ți simt răsuflarea lângă gâtul meu, doar șoapte ce-mi trezesc fiori tot corpul.

Related Articles

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea