In a iubi dantela sufletului dragoste ginduri scrise iubire josanu mihaela motive oameni proprietate de a iubi viata

Proprietate de a iubi

 În chimie e mai simplu, fiecare element are proprietatea sa. La oameni e mai complicat, cînd vezi persoana înțelegi multe, ceea ce spune ea pare a fi adevăr sau poate nu. Un om poate să-și schimbe proprietățile, să le ascundă,să le contureze, să le accentueze sau să le elimine.
Poate e chimie și între noi - oamenii, dar e o chimie mai complicată decît pare.
Unii spun că viața e complicată, alții că e ușoară - dar să știi din ce unghi s-o privești. Aceste două replici se zbat, iar totuși fiecare înțelege ceea ce vrea și privește dintr-un unghi din care-i este mai comod să accepte situația și realitatea.
Fiecare avem unele proprietăți identice, doar că fiecare le folosește diferit. Fiecare poate iubi, dar nu toți  o fac.
Fie că depinde în ce mediu și-a petrecut viața, de ce fel de oameni a fost înconjurat și ce i-au oferit acesti oameni.

Fie că depinde de un eșec în iubire, iar persoana își pierde încrederea în sine și poate chiar crede că nu poate fi reabilitată  dragostea.
Fie că e o problemă din copilărie, lipsă de atenție sau infiltrat egoism incurabil.
Fie că această proprietate de a iubi dispare într-un mediu în care deja nu mai are valoare, fiind supusă unor mari războaie de invidie și gelozie nebună.
Nu există om fără să fi avut sentimente. Dacă nu le are ... nu-l învinuiți, are o explicație pe care nimeni nu o cunoaște ,poate nici chiar el insuși.
Nu poți să critici pe cineva cărui nu-i cunoști istoria, chiar poți să-i fii prietenul cel mai bun, să tăiești o viață împreună și să nu afli o persoană în totalitate.
Dragoste are fiecare în suflet, doar că unii o ascund pentru a se proteja, alții o dăruiesc tuturor fiind  izvor nesecat, unii o păstrează pentru sine.
Asta e, suntem diferiți.
Iubim diferit.
Alegem diferit.
Ne consumăm diferit.
Avem proprietăți diferite.
Fiecare alege ce să iubească, ce să gîndească, cum să privească.

Related Articles

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea